Vaccinuri , rezolvarea dilemei AstraZeneca și doza a doua

Autor – Franceco Veronesi — Video: Cristiana Petrescu

TORONTO – În timp ce vaccinarea se desfășoară fără probleme, Ontario încă nu a rezolvat dilema vccinului AstraZeneca. Problema este reprezentată de faptul că puțin sub o jumătate de milion de doze produse de consorțiul anglo-suedez vor trebui utilizate până la sfârșitul lunii: termenul este 31 mai. Încă nu există certitudini cu privire la aceasta problema controversată.

Pe de o parte, guvernul provincial a suspendat deocamdată administrarea primei doze de AstraZeneca, având în vedere riscul de tromboză, care în Canada a dus la 28 de cazuri grave și 3 decese. Dar, pe de altă parte, ministrul Sănătății, Christine Elliott, a reiterat încă o dată că în Ontario nu va fi irosită nici o doză din vaccinurile care au fost livrate în ultimele luni. În consecință, ipoteza cea mai probabilă este că autoritățile sanitare vor da undă verde utilizării vaccinului AstraZeneca pentru cei care au primit deja prima doză de acest vaccin. Dar situația, deja complicată, este și mai încurcată dacă trecem la nivel federal. Și acest lucru se datorează faptului că Theresa Tam, șefa sănătatii publice din Canada, a declarat nu mai târziu decit miercuri că pentru cei care au primit deja prima doză de AstraZeneca este preferabil de a continua cu a doua doză utilizând un alt vaccin, Pfizer sau Moderna. Pentru a asigura eficacitatea si siguranta amestecului a două vaccinuri diferite, găsim un studiu englez prezentat la începutul lunii mai, un al doilea studiu spaniol publicat la începutul acestei săptămâni și un consens general în comunitatea științifică. În plus, un studiu canadian a început să verifice daca amestecul a două vaccinuri garantează celor care primesc dozele dezvoltarea unui răspuns imun adecvat împotriva virusului Covid-19.Puteti gasi continuarea articolului pe site-ul corriere.ca.